Cadru legal

  1. CINE SUNTEM NOI?

Irish Music & Pub reprezintă un restaurant, administrat de către AG WERDMAN SRL, persoană juridica română, cu sediul social în STR. HOREA, NR.5, AP.36, Cluj-Napoca, Cluj, Romania, înregistrat la Oficiul Registrul Comerțului sub numărul J12/528/2015, cod de înregistrare fiscala RO34145626, (”Compania”). 

Prin prezenta, dorim să vă transmitem că protecția datelor dumneavoastră cu caracter personal reprezintă o preocupare constantă pentru noi și să vă informăm cu privire la câteva aspecte importante în acest sens.

  1. CATERGORIILE DE DATE PE CARE LE PRELUCRĂM, SCOPURILE ȘI TEMEIURILE PRELUCRĂRII

  1. ÎNCHEIEREA ȘI/SAU EXECUTAREA CONTRACTELOR CU PARTENERII DE AFACERI POTENȚIALI ȘI/SAU EXISTENȚI AI COMPANIEI:

Vom prelucra datele dumneavoastră personale în vederea încheierii și/sau executării contractului, a comunicării cu dumneavoastră pe durata negocierii și a derulării contractului, precum și pentru menținerea relației contractuale cu dumneavoastră.

Temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate de: încheierea și/sau executarea contractului cu dumneavoastră; (numai acolo unde este cazul/a fost solicitat de catre noi) consimțământul dumneavoastră.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le putem prelucra sunt: numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail, adresa de domiciliu și/sau de reședință și/sau de corespondență, seria și numărul actului de identitate, codul numeric personal, semnătura; după caz, aceste date pot fi prelucrate în privința colaboratorilor dumneavoastră, a reprezentanților dumneavoastră și/sau ai colaboratorilor dumneavoastră, a persoanelor de contact ale dumneavoastră și/sau ale colaboratorilor dumneavoastră și/sau a angajaților dumneavoastră și/sau ai colaboratorilor dumneavoastră.

  1. DERULAREA PROCESELOR DE RECRUTARE A POTENȚIALILOR ANGAJAȚI ȘI/SAU PRACTICANȚI ÎN CADRUL COMPANIEI:

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în vederea analizării profilului și a gradului dumneavoastră de pregătire, a comunicării cu dumneavoastră pe durata desfășurării procesului de recrutare, precum și în vederea încheierii și/sau executării contractului individual de muncă și/sau a stagiului de practică, după caz.

Temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate de: interesul nostru de a determina cât de bine vă încadrați în cadrul Companiei si/sau al oricaror companii afiliate; încheierea și/sau executarea contractului individual de muncă cu dumneavoastră și/sau a stagiului de practică, după caz; (numai acolo unde este cazul/a fost solicitat de catre noi)  consimțământul dumneavoastră.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le putem prelucra sunt: numele și prenumele, data nașterii, numărul de telefon, adresa de e-mail, studiile efectuate, experiența profesională, alte date prevăzute în C.V.-ul dumneavoastră precum și orice alte informații relevante pe care vi le putem solicita în acest sens.

  1. SECURITATEA PERSOANELOR ȘI A BUNURILOR:

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal pentru a asigura securitatea persoanelor și a bunurilor din cadrul locațiilor pe care le gestionăm.

Temeiul de prelucrare a datelor cu caracter personal este reprezentat de interesul nostru legitim de a asigura securitatea persoanelor și a bunurilor aflate în incintele noastre.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le putem prelucra sunt: înregistrările video realizate prin intermediul camerelor de supraveghere.

  1. ORGANIZAREA ȘI DESFĂȘURAREA CAMPANIILOR (CU SAU FĂRĂ PREMII):

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în vederea derulării de campanii publicitare (cu sau fără) premii, pentru menținerea unei relații active în comunitate, cu clienții noștri, cu vizitatorii și/sau cu utilizatorii locatiilor aflate în portofoliul Companiei.

Temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate de: interesul nostru de a promova locatiile pe care le gestionăm si/sau serviciile pe care le asiguram și diversele acțiuni pe care le întreprindem în comunitate; comunicarea cu dumneavoastră pe durata desfășurării campaniei; înscrierea participanților în cadrul organizării și/sau desfășurării campaniilor; identificarea, validarea și anunțarea câștigătorilor (în cazul campaniilor cu premii); îndeplinirea obligațiilor legale ce ne revin în conformitate cu prevederile legislației fiscale în vigoare (în cazul campaniilor cu premii); (numai acolo unde este cazul/a fost solicitat de către noi) consimțământul dumneavoastră.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le putem prelucra sunt: numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail, adresa de domiciliu și/sau de reședință și/sau de corespondență, imagini foto și/sau video, după caz.

  1. DESFĂȘURAREA DIVERSELOR EVENIMENTE ORGANIZATE DE CĂTRE COMPANIE:

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în vederea desfășurării și a promovării de evenimente culturale, muzicale, de divertisment, de binefacere ș.a., pentru menținerea unei relații active în comunitate, cu toți clienții și/sau cu vizitatorii noștri.

Temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate de: interesul nostru de a promova locațiile pe care le gestionăm si/sau serviciile pe care le asiguram și diversele acțiuni pe care le întreprindem în comunitate; (numai acolo unde este cazul/a fost solicitat de către noi) consimțământul dumneavoastră.

În aceste situații, surprindem imagini foto/video cu persoanele aflate în public la evenimentele organizate de către noi și există posibilitatea ca aceste imagini să fie publicate pe website-urile noastre și/sau pe paginile aferente rețelelelor de socializare și/sau în presă. În cazul în care nu doriți să fiți surprins în cadrul acestor imagini, vă rugăm să vă exercitați acest drept adresându-vă din timp persoanelor care efectuează înregistrările și/sau transmițându-ne o cerere pentru a distruge imaginea în care ați fost surprins ori pentru a limita prelucrarea viitoare a acesteia.

  1. ACCESAREA WEBSITE-URILOR NOASTRE ȘI/SAU A PAGINILOR AFERENTE REȚELELOR DE SOCIALIZARE:

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în vederea îmbunătățirii experienței utilizatorilor, cât și pentru soluționarea solicitărilor dumneavoastră.

Temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate de: interesul nostru de a îmbunătăți conținutul website-urilor noastre și a paginilor aferente rețelelor de socializare; interesul nostru de a cunoaște opinia și preferințele dumneavoastră, precum și de a îmbunătăți experiența utilizatorilor atunci când accesează website-urile noastre și paginile aferente rețelelor de socializare; soluționarea solicitărilor dumneavoastră de ofertă (transmise prin intermediul website-urilor noastre); soluționarea solicitărilor dumneavoastră de a fi recrutat în oricare dintre societățile afiliate Companiei și/sau în cadrul altor operatori ce își desfășoară activitatea în locațiile gestionate de către Companie si/sau orice alte societăți afiliate (transmise prin intermediul website-urilor noastre); soluționarea sesizărilor și a reclamațiilor dumneavoastră (transmise prin intermediul website-urilor și/sau al paginilor aferente rețelelor de socializare); (numai acolo unde este cazul/a fost solicitat de către noi) consimțământul dumneavoastră.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le putem prelucra sunt: identificatori cookies, numele de utilizator și fotografia de profil, fotografiile publicate prin intermediul website-urilor noastre și/sau al paginilor aferente rețelelor de socializare, nume, prenume, adresa de e-mail, numărul de telefon, datele cuprinse în C.V.-ul dumneavoastră, precum și orice alte informații relevante pe care vi le putem solicita în acest sens.

Pentru detalii suplimentare in acest sens va rugam sa parcurgeți si politica noastră cu privire la identificatorii cookies, pe care o puteți vizualiza accesând următorul link https://irishmusicpub.ro/page/cookie-policy.

  1. ÎNDEPLINIREA UNOR OBLIGAȚII LEGALE:

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în vederea îndeplinirii unor obligații legale care sunt în sarcina Companiei, pentru a răspunde eventualelor cereri, sesizări, reclamații sau întrebări adresate de către autoritățile și instituțiile publice sau în orice alte situații în care legea ne obligă in acest sens.

Temeiul de prelucrare a datelor cu caracter personal este reprezentat de îndeplinirea obligațiilor legale aflate în sarcina noastră.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le prelucrăm sunt cele solicitate și/sau furnizate de către autoritățile și instituțiile publice, precum și orice alte date necesare îndeplinirii oricarei obligații legale aferente.

  1. APĂRAREA DREPTURILOR ȘI A INTERESELOR NOASTRE ȘI/SAU A ORICĂREI PERSOANE AFILIATE COMPANIEI NOASTRE:

Vom prelucra datele dumneavoastră având caracter personal în vederea apărării drepturilor și a intereselor noastre (cât și pe cele ale oricărei persoane afiliate Companiei noastre) în fața instanțelor de judecată, a executorilor judecătorești, a notarilor publici, a altor autorități sau instituții publice, a tribunalelor arbitrale, a mediatorilor și/sau a altor organisme publice sau private care soluționează dispute, a avocaților, consultanților noștri sau ale altor persoane fizice sau juridice, publice sau private, care sunt implicate în cadrul negocierilor și/sau a disputelor respective.

Temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate de: îndeplinirea obligațiilor legale aflate în sarcina noastră și/sau apărarea drepturilor și a intereselor noastre legitime, după caz.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le prelucrăm sunt cele necesare în vederea îndeplinirii oricărei obligații legale și/sau în vederea apărării drepturilor și a intereselor noastre legitime.

  1. PRELUCRAREA DATELOR ÎN SCOPURI DETERMINATE ÎN MOD INDIVIDUAL:

În anumite situații, vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în scopuri individual determinate, pe baza consimțământului pe care ni-l puteți acorda prin completarea de către dumneavoastră a unui document pe care vi-l punem la dispoziție.

În astfel de situații, temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate de: consimțământul dumneavoastră (de cele mai multe ori, insa numai acolo unde este cazul/a fost solicitat de catre noi); alte temeiuri prevăzute în documentul pe care vi-l punem la dispoziție.

În aceste situații, datele personale pe care le putem prelucra sunt cele prevăzute și/sau menționate în documentul pe care vi-l punem la dispoziție.

  1. COMUNICAREA CU DUMNEAVOASTRĂ:

Vom prelucra datele dumneavoastră cu caracter personal în situațiile de mai sus precum și în orice alte situații pentru a răspunde eventualelor cereri, sesizări, reclamații sau întrebări pe care ni le puteți adresa.

Temeiurile de prelucrare a datelor cu caracter personal sunt reprezentate îndeplinirea unei obligații legale sau apărarea intereselor și a drepturilor noastre; (numai acolo unde este cazul/a fost solicitat de către noi) consimțământul dumneavoastră.

În aceste situații, datele cu caracter personal pe care le putem prelucra sunt: numele și prenumele, numărul de telefon, adresa de e-mail și orice alte informații relevante în acest sens.

  1. SURSA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Datele cu caracter personal pe care le prelucrăm pot fi colectate atât de la dumneavoastră, cât și din surse externe (parteneri de afaceri, autorități și/sau instituții publice etc.).

În cazul în care ne transmiteți date cu caracter personal privitoare la alte persoane, vă rugăm să tineti cont de faptul ca aveți obligația sa le informați în prealabil cu privire la scopul, temeiul și alte informații necesare referitoare la modul în care le prelucrați datele și să le puneți la dispoziție prezenta informare cu privire la modul în care Compania le prelucrează date cu caracter personal și/sau să le explicați prevederile acesteia. Numai atunci când este cazul, vom informa persoanele respective despre modul în care le prelucrăm datele cu caracter personal.

  1. INEXISTENȚA UNEI OBLIGAȚII DE A NE FURNIZA DATELE DUMNEAVOASTRĂ CU CARACTER PERSONAL

Puteți alege să nu ne furnizați anumite tipuri de date cu caracter personal. Dacă alegeți să procedaţi astfel, acest lucru poate atrage imposibilitatea de a încheia și/sau executa anumite contracte cu dumneavoastră, poate afecta capacitatea noastră de a vă furniza serviciile solicitate, de a vă răspunde la întrebări/sesizări/solicitări ori de a vă transmite anumite comunicări și capacitatea dumneavoastră de a utiliza anumite aplicații și/sau servicii sau funcționalitățile și caracteristicile acestora. Cu toate acestea, alegerea dumneavoastră de a nu furniza astfel de date nu va avea consecințe juridice pentru dumneavoastră în cele mai multe cazuri.

  1. PERIOADA DE PĂSTRARE A DATELOR CU CARACTER PERSONAL

Perioada de păstrare a datelor dumneavoastră cu caracter personal variază în funcție de scopurile pentru care le prelucrăm și de categoria de date.

În anumite situații, perioada de prelucrare va fi indicată în documentul pe care vi-l punem la dispoziție cu ocazia colectării datelor si/sau al acordării consimțământului dumneavoastră.

În toate cazurile, vom stoca datele cu caracter personal cu respectarea tuturor prevederilor legale aplicabile, a termenelor de prescripție aplicabile și/sau a practicilor recomandate în domeniul protecției datelor. 

  1. DIVULGAREA DATELOR CU CARACTER PERSONAL

De regulă, nu vom divulga datele dumneavoastră cu caracter personal; în anumite cazuri însă, există posibilitatea de a fi nevoiți să dezvăluim anumite date care vă privesc.

În vederea îndeplinirii scopurilor de prelucrare, putem dezvălui datele dumneavoastră către companiile afiliate  Companiei noastre, către partenerii contractuali ai Companiei, ori către alte persoane împuternicite care prelucrează datele dumneavoastră pentru Companie. De asemenea, putem dezvălui datele dumneavoastră către autoritățile publice centrale și/sau locale, ori către alte persoane fizice și/sau juridice atunci când există o obligație legală în acest sens ori interesul nostru legitim (de exemplu, în vederea obținerii de finanțare și a îndeplinirii obligațiilor aflate în sarcina noastră, putem transmite contractele încheiate cu dumneavoastră către băncile finanțatoare ale Companiei).

În vederea îndeplinirii unor scopuri individual determinate, putem dezvălui datele dumneavoastră către terți și/sau persoane indicate în documentul pe care îl completați cu ocazia acordării consimțământului dumneavoastră.

În contextul realizării unor tranzacții, a unor restructurări sau a altor operațiuni corporative (respectiv în temeiul intereselor noastre legitime sau al îndeplinirii unor obligații legale), este posibil să divulgăm datele dumneavoastră către potențialii cumpărători, colaboratori sau consultanți ai acestora ori către autorități, după caz.

În toate aceste cazuri, vom depune eforturile rezonabile pentru a ne asigura că destinatarii datelor le prelucrează în condiții de securitate și confidențialitate, în conformitate cu scopul pentru care le-au fost transmise și cu respectarea drepturilor și intereselor dumneavoastră. 

  1. DREPTURILE DUMNEAVOASTRĂ

  1. DREPTUL DE ACCES înseamnă că aveți dreptul de a obține o confirmare din partea noastră referitoare la prelucrarea sau nu a datelor cu caracter personal care vă privesc; în cazul în care prelucrăm datele dumneavoastră, aveți dreptul de a accesa datele respective precum și orice alte informații referitoare la modalitatea în care sunt prelucrate acestea.

  2. DREPTUL LA RECTIFICARE vă permite să obțineți rectificarea datelor dumneavoastră pe care le prelucrăm, în cazul în care aceste date sunt inexacte.

  3. DREPTUL LA PORTABILITATEA DATELOR se referă la dreptul dumneavoastră de a primi datele personale care vă privesc într-un format structurat, utilizat în mod curent și care poate fi citit automat, precum și la dreptul dumneavoastră de a obține transferul acestor date către un alt operator de date cu caracter personal.

  4. DREPTUL DE A FORMULA OBIECȚII este dreptul dumneavoastră de a vă opune prelucrării datelor dumneavoastră, exceptând cazurile în care prelucrarea este necesară în vederea îndeplinirii unui scop legal.

  5. DREPTUL LA RESTRICȚIONARE vă permite să obțineți restricționarea în anumite cazuri a prelucrării datelor care vă privesc.

  6. DREPTUL LA ȘTERGEREA DATELOR („DREPTUL DE A FI UITAT”) înseamnă ca aveți dreptul de a solicita ștergerea datelor care vă privesc în anumite cazuri (ex.: datele nu mai sunt necesare pentru îndeplinirea scopurilor pentru care au fost colectate și prelucrate; vă retrageți consimțămantul și nu există niciun alt temei juridic pentru prelucrare; vă opuneți prelucrării și nu există motive legitime care să prevaleze; datele cu caracter personal au fost prelucrate ilegal; datele cu caracter personal trebuie șterse pentru respectarea unei obligatii legale etc.).

  7. DREPTUL LA RETRAGEREA CONSIMȚĂMÂNTULUI înseamnă că aveți dreptul să vă retrageți consimţământul în orice moment atunci când activitatea de prelucrare se bazează pe consimţământul dumneavoastră; cu toate acestea, revocarea consimțământului dumneavoastră nu va afecta legalitatea oricărei prelucrări pe baza consimţământului dumneavoastră înainte de retragerea acestuia.

  8. DREPTUL DE A DEPUNE PLÂNGERE LA AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE COMPETENTĂ se referă la dreptul dumneavoastră de a depune o plângere la autoritatea de supraveghere a prelucrării datelor cu caracter personal (dataprotection.ro) cu privire la prelucrarea datelor dumneavoastră de către noi sau în numele nostru.

 

  1. DATELE NOASTRE DE CONTACT

Va rugam sa nu ezitați să ne contactați pentru a vă răspunde oricăror cereri legate de prelucrarea datelor dumneavoastră cu caracter personal, folosind următoarele date de contact:

Responsabil cu Protecția Datelor:

Adresă de corespondență: STR. HOREA, NR.5, AP.36, Cluj-Napoca, Cluj, Romania și/sau la adresa de e-mail: [email protected].

  1. MODIFICĂRI ALE PREZENTEI INFORMĂRI

În cazul în care prezenta informare va suferi modificări, acestea vor intra în vigoare de la momentul publicării noii versiuni pe website-urile noastre (în secțiunile dedicate protecției datelor cu caracter personal), iar modificările respective se vor aplica inclusiv asupra procesărilor în curs la data publicării noii versiuni.